O întrebare pe care o primesc frecvent specialiștii în feng-shui este dacă ar trebui să optăm pentru o masă rotundă sau pentru una rectangulară.

În China mesele rotunde sunt preferate de departe, în vreme ce în Europa predomină mesele rectangulare.

Adevărul este că o masă rotundă va spori sentimentul că fiecare comesean este egalul celuilalt, nu există poziții avantajoase, iar fluxul de energie curge mai armonios.

Și psihologii sunt de acord că o masă rotundă sporește sentimentul de confort și egalitate între cei aflați la masă. Oamenii se simt mai relaxați, atmosfera este mai degajată și informală, iar discuțiile capătă un ton mai sincer și mai lejer.

În plus, nu trebuie să-ți răsucești gâtul dacă vrei să vorbești cu cineva aflat în cealaltă parte a mesei: fiind rotundă, toată lumea poate vorbi mai ușor cu toată lumea.

În Europa în general, orice petrecere începe cu servirea mesei. Ei bine, în China lucrurile stau pe dos. O petrecere se termină cu servirea mesei!

Iar masa rotundă facilitează schimburile între comeseni: putem gusta unii de la alții, putem face schimb de sosuri și ingrediente. De altfel, acesta este un obicei chinezesc: fiecare gustă din felurile de mâncare comandate de ceilalți. Iar din acest motiv, în China cina sau masa de prânz luată cu prietenii sau în familie, poată dura câteva ore. Oamenii povestesc, râd, glumesc, se simt bine împreună.

O atmosferă exact în ton cu gusturile colorate, rafinate și deloc ostentative ale bucătăriei chinezești.

Și încă un amănunt interesant: în limba chineză, cuvântul ”rotund” înseamnă și ”unitate” sau ”împreună”. 🙂