Istoria sosului de soia

Pe toate continentele, oamenii au căutat mereu metode de conservare a alimentelor. Și cum foarte mare parte din istoria omenirii n-am avut parte de curent electric, frigider sau lăzi frigorifice, sarea era una dintre cele mai răspândite metode de conservare.

Pe lângă conservare, sare îmbogățește gustul alimentelor, pentru că microorganismele descompun proteinele din alimente și le potențează aroma.

În China, alimentele conservate și condimentele pentru ele purtau denumirea de jiang, nimic altceva decât străbunicul sosului de soia pe care îl cunoaștem astăzi.

Carnea, peștele, legumele și cerealele erau folosite în moduri diferite pentru a obține diferite feluri de jiang.

Dintre toate aceste categorii de alimente, cerealele și soia se găseau în cantitate mare și cel mai ușor, așa că astfel se explică apariția sosului de soia.

Se pare că prima variantă apropiată de sosul de soia pe care noi îl cunoaștem a apărut în timpul dinastiei Han, în China occidentală, iar de acolo s-a răspândit în toată Asia Estică și Sudică, dar și în Japonia. Se presupune că niște călugări budiști au introdus pentru prima dată sosul de soia în Japonia.

De la misionarul american Samuel Wells Williams se păstrează prima rețetă în limba engleză a sosului de soia. În secolul al XIX-lea el scrie că cel mai bun sos de soia se face prin fierberea boabelor de soia, la care se adaugă boabe de grâu sau de orz în cantități egale. Se lasă fiertura obținută la fermentat. Se adaugă sare din belșug și o cantitate egală de apă, iar compoziția mai stă o vreme la fermentat, în jur de două sau trei luni.

După aceea se strecoară, iar sosul este gata de consum!

Și în Europa a ajuns sosul de soia pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Țările de Jos. Era însă marfă scumpă și greu de procurat, așa că nu era foarte popular în țările europene.

În prezent pe piață există sute de varietăți de sos de soia, multe dintre ele cu conținut mai scăzut de sare, astfel încât să nu creeze probleme de sănătate.

Îl folosim și noi în bucătăria Shanghai, pentru gustul său subtil, ușor dulce-amar pe care îl dă preparatelor noastre.