Anul nou chinezesc începe pe 24 Ianuarie, iar 2020 în horoscopul chinezesc se află sub semnul Şobolanului de Metal.

Șobolanul de Metal 2020Șobolanul aduce speranță, energie, entuziasm și va fi benefic pentru toți cei care au curajul să facă schimbări în viața lor, pentru cei care nu se tem de nou și se avântă cu încredere în proiecte îndrăznețe. Atât în viața profesională, cât și în viața personală.

Anul Șobolanului de Metal urmează celui al Mistrețului de Pământ și îl precede pe cel al Boului de Metal.

Anii Șobolanului sunt 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020 şi 2032.

Şobolanul este primul semn dintre cele 12 din astrologia chinezească şi, din acest motiv, 2020 este considerat a fi un an al noilor începuturi.

În ceea ce priveşte cariera şi averea, astrologii spun că, pentru a-şi atinge obiectivele, oamenii trebuie să fie constanţi, tenace şi să nu se lase doborâţi de dificultăţi. Trebuie să ne bazăm pe propriile forţe şi să ne rezolvăm singuri problemele. Nu este timp să ne văietăm sau să cerem milă.

Cât despre iubire, după un 2019 marcat de imprevizibilitate, 2020 va fi un an calm. Viaţa amoroasă intră pe un făgaş armonios, iar comunicarea se va dovedi un element important în menţinerea situaţiei.

Simboluri Feng Shui norocoase ale anului sunt: numerele 5, 7, 9; culorile alb, galben, albastru, verde, gri şi negru; zile norocoase – 4, 8, 13, 22 din fiecare lună a calendarului.

Carierele privilegiate în acest an: manager, comerciant, critic de film şi de artă, expert financiar şi legal, filosof, politician, muzician, detectiv, spion, jurnalist şi scriitor.

Semne zodiacale cu cel mai mult noroc în 2020: Bou, Dragon, Maimuţă şi Mistreț.

Copiii născuţi sub acest semn sunt drăguţi, sentimentali, fini observatori. Au abilităţi de lider, o mare capacitate de autocontrol, sunt disciplinaţi şi au succes în viaţă pentru că ştiu cum să gestioneze situaţiile dificile.

 

Cum sărbătoresc chinezii noul an?

lampioane chinezeștiCuloarea roșie se consideră și la ei că aduce noroc. Lampioane și decorațiuni roșii veți întâlni peste tot, la ferestre, la uși, în vitrinele magazinelor. Având în vedere că intrăm în anul Șobolanului, multe decorațiuni reprezintă figurine, desene, plușuri și alte reprezentări ale acestui animal.

 

 

 

 

 

 

Mâncăruri norocoase

Nu există masa fără pește în noaptea dintre ani. De asemenea, se mănâncă colțunași cu diverse umpluturi, dar umplutura cea mai populară și răspândită este cea pe bază de carne de porc. Pachețelele de primăvară umplute cu legume sunt de asemenea prezente pe orice masă la chinezi.

În plus, în China oamenii deschid răvașe norocoase în noaptea dintre ani.

Astfel de răvașe cu mesaje care prezic viitorul sau răspund la o întrebare găsiți și în locațiile noastre Shanghai.

Vă așteptăm să ghicim împreună ce ne aduce anul Șobolanului de Metal în 2020!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *